Când aveam în jur de unsprezece-doisprezece ani am început să caut prin diferite librării carţi din genul speculativ. Motivul era că descoperisem cu puţină vreme în urmă un scriitor american pe nume Stephen King. Deşi marea majoritate a operei lui este horror, gustul mi se deschisese şi pentru genurile science-fiction şi fantastic. Habar nu aveam eu, pe vremea aceea, că aşa va începe lunga mea aventură şi pasiune pentru literatură.
Science-fiction-ul, acel gen literar care îmbină elemente ştiinţifice cu cele de anticipaţie, trăgându-se din fantastic, a devenit de sine stătător (după ce cu un secol sau mai mult în urmă fusese “inventat” de Jules Verne, H. G. Wells şi chiar de… Marry Shelley) în paginile revistelor de “pulp fiction” în anii ‘40 şi ‘50 din SUA. Mai târziu, acei scriitori care debutaseră în paginile acelor publicaţii ieftine au devenit nume mari, publicând romane (şi serii de romane) dintre care amintim deja bine-cunoscutele “Dune” de Frank Herbert şi “Fundaţia” de Isaac Asimov care nu numai că au schimbat SF-ul, dar şi cultura populară.
În România, în această perioadă, când ţara trăia sub teroarea comunismului, genul SF a găsit o enormă popularitate, deoarece, într-un fel, era singura cale de evadare a oamenilor. După 1989, are loc o explozie în ceea ce priveşte literatura SF (şi nu numai), în aşa fel încât sunt cumpărate din ce în ce mai multe cărţi; ghinionul este că această “modă” nu durează decât până la jumătatea deceniului, după care literatura SF în Romania începe să moară încetul cu încetul.
Sfârşit!… sau nu… O dată cu traducerea în limba română a cărţilor din seria “Harry Potter” şi “Stăpânul Inelelor”, precum şi a filmelor de succes realizate după acestea, publicul român începe să găsească din nou o admiraţie pentru literatura speculativă, de data aceasta Fantasy. Deşi este numai o mică diferenţă în Fantasy şi Science-Fiction, totuşi să nu uităm că sunt genuri diferite. Poate că oamenii nu mai sunt interesaţi de roboţii lui Asimov, de viermii de nisip ai lui Herbert sau de filosofia lui Philip K. Dick, poate că e vina tehnologiei care avansează aşa de repede, încât până şi cărţile de anticipaţie rămân în urmă… cititorii nu mai găsesc nimic interesant, nimic nou de explorat… Într-un fel, carţile Fantasy sunt mult mai uşor de citit, spre deosebire de SF unde limbajul şi câteodată drescrierile tehnice pot îngreuna lectura unui roman.
În ultima perioadă, parcă, încet-încet, şi SF-ul începe să îşi revină, mai ales cu publicarea continuării seriei Dune, scrise de fiul lui Frank Herbert. Vedem o dezvoltare a SF-ului şi prin prisma revistelor online şi blogurilor de literatură SF.
Prinvind în urmă, nu pot să nu mă gândesc la faptul că literatura speculativă, indiferent de generaţie, îşi va găsi mereu un public pe măsură, chiar dacă în anumite cazuri se va deghiza, schimbandu-şi numele. Deci… A murit Science-Fiction-ul… Trăiasca Fantasy-ul!
© 2010 Costinel Şerban
Discuție
Niciun comentariu până acum.